Ce se întâmplă atunci când ai psoriazis și fumezi?  

Știm că tutunul dăunează grav sănătății. Și, dacă ai psoriazis, știi prea bine cât de delicată (și „temperamentală”) poate fi pielea ta. Înainte de a intra în detalii despre motivele pentru care ar trebui să renunți la fumat, să clarificăm următorul aspect: renunțarea la fumat nu va vindeca psoriazisul, dar fumatul are un impact negativ major asupra pielii. 

1) Fumul îți usucă pielea  

De fapt, nici nu trebuie să tragi din țigară ca să-ți fie afectat tenul. Fumatul, prin arderea tutunului, eliberează în aer un amestec de aproximativ 7.000 de compuși chimici (inclusiv monoxid de carbon)1, care atacă pielea și o usucă2

2) Fumatul poate determina apariția ridurilor 

Din nefericire, nicio cremă din lume cu efect anti-îmbătrânire nu te poate ajuta dacă fumezi în mod regulat. Experții sunt de acord că fumatul grăbește procesul de îmbătrânire și fumătorii par mai „bătrâni” decât nefumătorii2. Unul dintre motive este că agenții chimici din tutun afectează colagenul și elastina, fibre care conferă rezistență și elasticitate pielii tale și ajută la menținerea structurii și elasticității tegumentului3. De asemenea, fumatul continuu (o țigară imediat după cealaltă) cauzează formarea acelor riduri adânci din jurul gurii, în timp ce mijirea ochilor din cauza disconfortului cauzat de fum poate exagera ridurile de tip „talpa gâștii”. De fapt, semnele fizice ale așa-zisei „fețe de fumător” au fost atât de evidente într-un studiu, încât experții au putut identifica jumătate dintre fumători doar pe baza trăsăturilor faciale4.  

3) Țigările = ten nesănătos, roșiatic  

Nicotina din țigări are efect de constricție asupra vaselor de sânge3, determinând reducerea fluxului de sânge la suprafața tegumentului și scăderea nivelului de substanțe nutritive din piele. Vasele mici de sânge de la nivelul feței (vase capilare) sunt ulterior forțate să își mărească diametrul pentru a putea primi suficiente substanțe nutritive și, în timp, se dilată permanent, dând naștere unor vase vizibile, de culoare roșie5. Așadar, dacă fumezi și fața ta este roșie chiar dacă nu ai stat la soare – fumatul poate fi cauza.  

4) Fumatul poate priva organismul de vitaminele de care are nevoie   

Monoxidul de carbon din fumul de țigară înlocuiește oxigenul, în timp ce nicotina scade fluxul de sânge – două efecte care privează tegumentul de substanțe nutritive esențiale așa cum este vitamina C, care este asociată cu vindecarea pielii2. Nu este de mirare că unele cercetări arată că fumătorii sunt predispuși la complicații ale plăgilor cutanate2.  

5) Fumatul crește riscul de cancer cutanat  

Expunerea la soare și la raze ultraviolete nu este singurul factor care poate cauza cancerul de piele. ABC News menționează rezultatele celui mai mare și longeviv studiu privind cancerul de piele din Australia, care aduce dovezi privind legătura dintre fumat și riscul de cancer. Studiul a inclus aproape 19.000 de persoane, cu vârste cuprinse între 40-70 de ani, monitorizați pe o perioadă de 5 ani. Conform rezultatelor acestui studiu, fumătorii au risc de 2,5 ori mai mare de a dezvolta carcinom scuamos cutanat față de nefumători 6,care poate apărea ca urmare a efectelor dăunătoare pe care le are fumatul asupra sistemului imunitar.  

6) Fumatul poate agrava afecțiuni cutanate precum psoriazisul  

După cum am menționat anterior, dacă ai psoriazis, aceasta ar trebui să fie un motiv suplimentar pentru a „stinge” obiceiul de a fuma. Conform unui studiu clinic din 2007, dacă fumezi un pachet pe zi timp de 10 ani sau mai puțin, riscul de psoriazis crește cu până la 20%; în 11–20 ani riscul tău este mai mare cu 60%, iar pentru cei care depășesc pragul de 20 de ani, riscul de psoriazis este mai mult decât dublu7.  

Nu este niciodată prea târziu să renunți 

Să te lași de fumat nu este ușor, dar cu siguranță merită efortul. Sunt promițătoare unele raportări care arată că din momentul în care pacienții se lasă de fumat, rata de răspuns a bolii la diverse tratamente poate crește8. De fapt, este posibil să vezi o îmbunătățire la nivelul pielii deja după trei luni, pe măsură ce fluxul de sânge crește și nivelul de substanțe active este corectat9. Pentru o încurajare suplimentară, discută cu medicul tău despre recomandarea unei clinici dedicate renunțării la fumat, unde să poți primi sfaturi utile. Te poate scuti și de banii cheltuiți pe cremele anti-rid! 

Referințe 

1National Cancer Institute, Harms of Cigarette Smoking and Health Benefits of Quitting.  

https://www.cancer.gov/about-cancer/causes-prevention/risk/tobacco/cessation-fact-sheet. Ultima accesare în mai  2025 

2Website:How smoking affects your looks  https://www.medicalnewstoday.com/articles/smoking-face-before-and-after#premature-aging Ultima accesare in mai 2025 

3 Website:How smoking affects the Way You Look   https://ash.org.uk/resources/view/how-smoking-affects-the-way-you-look Ultima accesare in mai 2025 

4Model, D. Smoker's face: an underrated clinical sign? Ultima accesare în mai  2025 

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1419177/pdf/bmjcred00479-0020.pdf  

5Smoking and the skin. risa Ortiz, MD and Sergei A. Grando, MD, PhD, DSc. International Journal of Dermatology 2012, 51, 250–262 

6Dusingize.J et al.Cigarette Smoking and the Risks of Basal Cell Carcinoma and Squamous Cell Carcinoma,Journal of Investigative Dermatology,Volume137,Issue8,2017,Pages1700-1708,http://www.abc.net.au/news/2017-05-17/smokers-more-likely-to-develop-common-skin-cancer-qimr-berghofer/8532940 Ultima accesare în mai 2025 

7Website:Smoking Increase Risk of Psoriasis, Study Shows https://www.sciencedaily.com/releases/2007/10/071029081513.htm Ultima accesare în mai 2025 

8Healthline. The Negative Effects of Smoking with Psoriasis. Ultima accesare în mai  2025 https://www.healthline.com/health/psoriasis-after-quitting-smoking#research  

9Young, HC et al. Changes in Skin Color after Smoking Cessation. Korean Journal of FamilyMedicine, 2012 Mar; 33(2): 105–109. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3383505/